Într-un amestec emoționant de doliu și celebrare, Richard Quinn a prezentat una dintre cele mai fermecătoare colecții de până acum, marcând un moment de adâncă tristețe personală: pierderea tatălui său, Patrick, care a decedat în vara acestui an, la vârsta de 75 de ani.

Invitații au pășit într-un salon de bal plin de flori al unui hotel, descoperind pe scaunul lor un singur trandafir alb și o fotografie de nuntă a părinților lui Quinn. Pe card scria “Pentru totdeauna în inimile noastre”, în timp ce o fotografie înrămată a unui Patrick mai în vârstă era așezată pe un scaun gol, alături de văduva sa, Eileen, și fiica sa, Elaine.

Quinn a menținut atmosfera prezentării una de celebrare, deschizând cu o impresionantă demonstrație de dans irlandez executată de cinci femei în rochii spumoase de tulle negru, presărate cu broderii florale albe și verzi.

După ce dansatoarele au piruetat de pe imensul covor alb, a urmat o procesiune de rochii de cocktail eterice și rochii de seară scânteind cu cristale Swarovski. Multe dintre ele aveau fuste rigide, în formă de cușcă, care emulau forma cupolei de sticlă dominante a încăperii.

O calitate de epocă caracteriza unele dintre rochii, cu trena lor și mantele de operă din tafta cu mâneci bufante, aruncate neglijent deasupra. Altele erau înguste și elegante, unele fiind strânse cu demnitate cu o eșarfă de catifea.

Mănușile lungi au accentuat eleganța impunătoare a prezentării. Modele de top, precum Caroline Trentini și Jessica Stam, au defilat în spectacol, aceasta din urmă îmbrăcată într-un jumpsuit aurit, delicat mărăcinat și una dintre mantelele de operă.

Pentru final, orchestra de cameră live și un cor au interpretat o versiune înălțătoare a cântecului “Quinn the Eskimo”, o piesă scrisă de Bob Dylan în 1967 și popularizată de Manfred Mann în 1968. Refrenul principal sună “Come all without; come all within, you’ll not see nothing like the mighty Quinn.”

Colecția SS24 a lui Richard Quinn a fost nu doar o demonstrație de măiestrie în design și un tribut adus tradițiilor, dar și un omagiu profund și personal adus memoriei unui tată iubit. Prin această prezentare, Quinn a reușit să transforme durerea personală într-o expresie de frumusețe și speranță, demonstrând o dată în plus puterea artei de a vindeca și de a uni.