„Nu putem proteja copiii de viata, de aceea e important sa ii pregatim pentru ea”   Rudolf Dreikurs

Prea des, incercand sa ne protejam copiii, le infranam de fapt curajul de a incerca lucruri noi, de a face fata la diverse situatii . Protejandu-i prea mult, sau facand lucruri in locul lor, le transmitem copiilor nostri ca sunt prea mici, ca sunt incapabili. Astfel, ii oprim din dezvoltarea lor fireasca spre independenta, le zdruncinam increderea in propriile abilitati  si dorinta de a face, de a contribui, astfel incat, de cele mai multe ori, vor cauta alte cai, nedorite,  de a-si gasi un loc in familie si mai apoi in societate. Comparandu-i cu altii, direct sau indirect, ii deturnam spre competitivitate si ignoram nevoia de cooperare si integrare a individului. Din drag si grija, le demonstram ca nu avem incredere in capacitatile lor stirbindu-le curajul, ii oprim din a se simti conectati, capabili si ca si ei pot contribui (conteaza) in aceasta lume a adultilor.

Pentru a creste armonios, copiii au nevoie sa le fie indeplinite nevoile de baza (cei 4 C cruciali)

„C”-urile cruciale:

Suntem fiinte sociale, avem nevoie unii de altii pt a supravietui. Conectarea cu ceilalti, integrarea intr-un grup social sunt conditii vitale. Copilul isi dezvolta repede caile prin care sa isi gaseasca locul in familie, familia fiind primul grup social cu care ia contact. Strategiile folosite pentru a se conecta la acest prim grup sunt cele care stau la baza felului in care vor interactiona cu ceilalti pe parcursul intregii lor vieti.

Un copil care a experimentat acasa responsabilitatea, curajul, care a simtit ca poate contribui si ca este capabil, va reusi si ca adult sa ia decizii asumate, sa relationeze pozitiv, sa coopereze.

Copiii care isi simt asigurat locul lor intre ceilalti, vor avea acea siguranta interioara de a rezista la presiunile celor care le sunt egali (anturajul). Fara acest sentiment de apartenenta, copiii vor avea nevoie sa se reasigure ca isi au si ei un loc intre ceilalti, cautand sa obtina atentie sau incercand sa se „potriveasca” intre ceilalti.

Fiecare isi doreste sa fie capabil si competent. Oamenii au nevoie sa aiba incredere in sine, sa stie ca pot sa faca fata diverselor situatii din viata, ca sunt in stare sa aiba grija de ei insisi, ca pot contribui la societate. Copiii care intalnesc in propria familie o atmosfera de siguranta, de incurajare, fara frica de a fi umiliti, vor crede in ei insisi si in abilitatile lor de a rezolva situatiile. Altfel, ajung sa depinda de altii pentru a ajunge acolo unde isi doresc. Ei simt lipsa de control si pot ajunge sa incerce sa obtina controlul incercand sa ii controleze pe cei din jur. Astfel, intra intr-o lupta de putere cu cei din jur, in special cu parintii (adultii semnificativi din viata copilului) Aceste lupte pot lua o forma de rezistenta (uita sa faca ce a spus ca face, neajutorare etc…) sau o forma directa, cand copilul devine un mic tiran si orice lucru banal se transforma intr-un mic razboi. (mancatul, imbracatul etc…)

Oamenii vor sa stie ca sunt semnificativi, vor sa conteze, vor sa faca o diferenta acolo unde se afla. Cand copiii sunt lasati sa aduca o contributie in familie se simt necesari si apreciati, devin increzatori si capabili sa contribuie si in alta parte. In schimb, daca nu simt ca pot face ceva pentru ceilalti, nu isi pot gasi un loc si un rol util in cadrul familiei, se pot simti raniti si pot incerca sa isi castige locul ranind pe cei din jur. A fi nesuferit e mai bine decat a fi „invizibil”si oricand atentia negativa este de preferat indiferentei.

Cei care nu cred ca ei conteaza, nu vor incerca sa isi rezolve problemele, nu isi vor asuma responsabilitatea propriilor actiuni.

Pentru a face fata situatiilor problematice cu care ne confrunta viata e nevoie de responsabilitate si CURAJ. Cei care au curaj, sunt dispusi sa incerce, sa isi asume eventualele esecuri, invata din greseli si sunt rezilienti (rezilient=rezistenta interioara care ne sustine cand ne confruntam cu probleme, care ne asigura integritatea si capacitatea de a ramane noi insine, permitandu-ne experimentarea situatiilor noi)

Fara curaj, oamenii evita situatiile dificile sau cele in care pot da gres. Ei vor incerca sa se foloseasca de altii, isi vor crea relatii de dependenta si nu se vor responsabiliza pentru propriile actiuni.

Aceste nevoi cruciale pot fi indeplinite si prin mijloace constructive si prin cele nefolositoare social, sau chiar daunatoare. Indivizii pot sa simta ca apartin fie unei comunitati, fie unei bande; pot sa se simta responsabili pt propria viata, sa isi asume decizii, sau sa devina dependenti, evitanti sau dimpotriva, rebeli. Curajul poate fi folosit pe a mari rezilienta sau pt asumarea unor riscuri prostesti

Cercetarile in zona consumului de droguri, a abuzului de alcool, abandon scolar, sarcina la adolescente etc… indica un anumit tip de personalitate-cel al unei persoane cronic – dependente. Indivizii dependenti nu se vad pe sine ca fiind membri furnizori de valoare si diferenta in cadrul societatii. Ei vad numai ce li se cuvine, ceea ce altii ar trebui sa faca pentru ei, si cunosc toate motivele pentru a fi scutiti de indatoriri, de scoala, de munca si alte cerinte ale vietii sociale. Ei sunt victimele Eu/Numai al meu/Numai mie”. Ei nu vad ce pot oferi celor din jur sau de ce ar trebui sa faca pentru cei din jur ceva. Cei care sunt cronico-dependenti sunt lipsiti atat de dorinta cat si de abilitatile de a deveni adulti complet functionali.

„Un genunchi julit se vindeca in cateva zile, dar un curaj julit are nevoie sa se vindece de o viata intreaga”.

Psiholog Ioana Alina Muresanu

Coordonator Centru Educational Once Upon A TIME.